Crimă șocantă: Și-a omorât cel mai bun prieten.

Șocant

O crimă șocantă a fost descoperită in Bihor, mai exact in satul Baița. Un barbat si-a ucis cel mai bun prieten. Cei doi locuiau sub acelasi acoperiș de aproximativ zece ani

Anchetatorii care au venit la fața locului, pentru a cerceta această crimă șocantă, au declarat ca suspectul a ascuns corpul neînsuflețit al prietenului timp de trei săptămâni. Barbatul s-a predat dupa ce a consumat mai mult alcool si a inceput sa aiba mustrări de constiință. Acesta a fost arestat si v-a fi audiat in cursul zilei de azi!

Barbatul are vârsta de 40 de ani si locuia impreuna cu prietenul său într-o casa din satul Baița, Judetul Bihor de aproximativ 10 ani. Bărbatul este acum acuzat de crimă. Acesta ar fi săvârțit crima la inceputul lunii februarie.

După ce barbatul si-ar fi omorat prietenul, acesta l-ar fi înfașurat intr-un covor și l-a aruncat intr-un colț al gradinii de pe domeniul casei in care locuia. Acesta și-a continuat rutina zilnică fără a da de banuit consătenilor sau cunoștințelor. Ulterior barbatul consumând alcool si fiind mustrat de propria conștiința, s-a dus și s-a predat organelor de poliție, recunoscând odioasa crima.

Corpul neînsuflețit a fost gasit de catre anchetatori intr-un covor.

“Erau şi prieteni, se şi certau la băutură dar .. nu m-aşteptam la aşa ceva. Că i-a dat cu barosul în cap”, spune o vecină.

Organele competente încă continua cercetarile pentru a stabili toate elementele care au dus la această infracțiune oribilă.

Conform celor de la Medicină Legală, victima prezintă pe suprafața corpului mai multe leziuni produse de un corp dur. Corpul neînsuflețit a fost transportat la serviciul de Medicină Legală in vederea efectuarii necropsiei pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.

Barbatul în varstă de 40 ani din Bihor a fost arestat preventiv pentru 24 ore si urmeaza a fi adus in fața magistraților cu o propunere de arestare preventiva pe o durată de 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *